6 septembrie 2009

Aveam o tara scumpa si mandra/ Aveam si iarasi vom avea

Maghiarii, prin politica pasilor marunti si consecventi, de cativa ani buni incoace, revendica, nici mai mult nici mai putin, teritorii romanesti.
Ceea ce s-a intamplat in aceste zile la Odorheiul Secuiesc (vezi aici si aici ) este o palma rusinoasa peste botul acelor romani care au scarpinat intre coarne organizatiile unguresti, pentru a castiga vremelnice puteri pentru sine sau gastile lor. Si este o provocare pe care nu ar trebui sa o toleram. Nu avem legi pentru asta, sau e vorba de niste voturi?

Nu e un moment minunat pentru Romania, din multe si dureroase puncte de vedere. Dar asta nu inseamna ca vom tace sau ca vom sta ascunsi, nepasatori si cu mana in san, daca vreo organizatie isteata isi bate joc de noi, in propria noastra tara.
Este evident ca gluma se ingroasa. Asa ca nu trebuie decat sa ne improspatam cu totii memoria, sa privim adanc in sufletele noastre si sa ascultam strigatul vitejilor nostri bunici, strabunici, stra-strabunici si al tuturor acelor romani adevarati si simpli care s-au luptat pentru pamantul lor strabun. Si care ni l-au lasat mostenire noua. Nu sunt cuvinte mari si ne dam seama de asta daca ne gandim numai la cati au murit.